CNA îşi pierde rapid credibilitatea neputând lua decizii în cazuri flagrante de încalcare a legii audio-vizualului
Autor: Fairpress
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CAN), reglementatorul media electronice în România, s-a înscris în 2014 pe o pantă puternic descendentă, tinzând către irelevanţă. Instituţia fusese de multă vreme acuzată de partizanat politic şi ineficienţă, membrii săi fiind numiţi indirect de partide şi actori politici. Însă parcă până în acest an lucrurile nu depăşiseră limitele absurdului iar echilibrul fusese cât de cât mimat.
Presiunea pe instituţie însă a crescut în 2014 pentru că, între altele, cazul mogulului politic pi de presă Dan Voiculescu de apropia de final şi, în aşteptarea sentinţei, canalele sale TV Antena 1 şi Antena 3 au intensificat ritmul şi stridenţa unei propagande cu accente kafkiene, suplimentată cu atacuri directe la instituţiile statului de drept şi la persoana unor magistraţi. După toate regulile CAN asemenea comportament ar fi trebuit penalizat cu amenzi substanţiale, dar asta s-a întâmplat rar şi cu inconsecvenţă.
Programe în prime time care, seară după seară, încălcau regulile de echilibru în prezentarea ştirilor sau de limbaj decent au fost lăsate să treacă nesancţionate, deoarece în CAN s-a format o majoritate cu putere de veto ce a înclinat pro-guvern dar, mai ales, pro-Voiculescu. După folosirea tuturor trucurilor procedurale, s-a ajuns până la pretextul unei pene de curent în instituţie pentru a nu înregistra emisiunile A3, în seara când erau de aşteptat un vârf al isteriei mediatice deoarece sentinţa contra patronului Voiculescu tocmai fusese anunţată. Că ar fi putut fi ceva aranjat o sugerează faptul că inginerul IT care a încercat să repornească manual serverele a fost ulterior penalizat.
Într-o pervertire totală a logicii, trustul Intact şi susţinătorii săi utilizează retorica “libertăţii de exprimare” pentru a justifica atacurile imunde la procurorul-şef DNA, acuzat că face dosare politice; ameninţările la adresa magistraţilor din complet; sau discreditarea colegilor jurnalişti şi comentatori care au altă opinie decât trustul, care sunt calomniaţi şi supuşi la campanii de intimidare pentru a fi reduşi la tăcere. De asemenea, argumentul apărării presei contra unui regim abuziv – la care, bizar, dl Voiculescu este asociat, partidul său fiind la guvernare iar preşedintele acestuia fiind ministrul Agriculturii – este distorsionat la maxim, în încercarea de a confuza observatorii externi care ştiu puţine detalii
despre România. Zile întregi s-a mărşăluit, inclusiv în stradă, cu lozinca “autorităţile confiscă televiziunea poporului”, doar pentru că instanţa a dispus că de la dl Voiculescu şi firmele sale statul trebuie să recupereze prejudiciul de 60 mil€ constatat. Cladirile şi terenurile supuse sechestrului judiciar nu aparţin firmei care operează televiziunile A1 şi A3, ci altor entităţi din holding.
Cazul Voiculescu demonstrează că într-un mediu intens politizat, numirile în instituţii “independente” precum CAN, făcute de actorii politici care domină parlamentul, guvernul sau preşedinţia se vor transforma în sinecuri răsplătite prin loialitate partinică, fără legătură cu eficienţa sau competenţa. Cea mai mare parte din media electronice “de ştiri şi comentariu” în România nu funcţionează pe principii comerciale, în căutare de audienţă şi profit, ci ca centre de pierderi financiare asumate de către reţelele politico-economice care le deţin, prin care se şantajează posibili parteneri şi se impune în spaţiul public o anume agendă de grup. Mai toate fac acest joc, deşi modul vizibil şi strident în care o face grupul de media Intact îl plasează pe acesta într-o categorie aparte.
La limită se poate ajunge la blocarea şi discreditarea unei instituţii, precum CAN, unde atmosfera a ajuns acum irespirabilă, cu angajaţi timoraţi şi abuzaţi de conducere, membri ai Consiliului care nu mai pot sta sub acelaşi acoperiş, filmări făcute pe ascuns unii contra altora şi insulte transmise în public fără nici o reţinere.
Mai mult: o anchetă demarată recent de DNA este pe cale să arate că şi funcţiile mai tehnice ale CAN (licenţierea, supravegherea comercială, etc) sunt afectate de corupţie. Un politician de vârf din partidul Social Democrat, la guvernare, a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influenţă, împreună cu controversata preşedintă a CAN şi un membru al Consiliului. Curios este că acest trafic de influenţă, ce viza aplicarea unui regim preferenţial unui post TV şi evitarea închiuderii sale, s-a făcut în favoarea unui important politician din opoziţie, patron al postului TV în cauză, care în principiu ar fi trebuit să fie adversar neîmpăcat al social-democratului. Ceea ce demonstrează natura trans-partinică a relaţiei incestuoase dintre business şi politică ce guvernează mass media în România.

Comments

comments

Similar Articles
WordPress Image Lightbox